Aventuri in Bucuresti

Category: General Comments: No comments

Bucuresti_-_Casa_Poporului

De multe zile stau prin orasul asta cu tuneluri pline de oameni, pe care pana nu de mult ii numeam sobolani de metrou. Intr-o maniera simpatica desigur, toti au expresii chinuite pe fata si nici unu nu-i in stare sa-ti zambeasca, numai daca te impiedici pe scari citind o carte (ca mine) sau daca incurci tunelul pe care trebuie sa intri ca sa schimbi metroul (ca mine) sau daca iti prinzi urechile incercand sa vezi printre ochelarii aburiti pana unde duce trenu asta turtit de greutatea pamantului! Niciodata o experienta noua, mereu aceleasi! Si cum Dumnezeu a luat decizia de vreo saptamana sa toarne cu zapada in noi, pe pamant ca sa-l incalzeasca si pe el putin, m-am izolat in casa unei prietene din Piata Romana, iar, desi e de mult un obicei de-al meu, pe care apropiatii il consiedra prost.

Eh, motive ca sa ies nu am, oamenii nu-mi prea plac, deci nu ma incumet, de iubit, ma iubesc si pe mine, deci…raman aici! Intre patru pereti, la mansarda, in casa de inchiriat a Torei Vasilescu, desi nu o vad nicaieri. I-am citit o carte de vioara, lasata pentru chiriasi. E grea si n-am trecut de titlu, asa ca m-am decis sa-mi tin laptopul pe ea. Oamenii astia sunt comici in rautatea lor si sper sa nu ma atinga, altfel o iau razna de tot. Dintr-un motiv sau altul, imi vine sa spun ca aici ma simt ca acasa, pentru ca aici e singura persoana cu care am o prietenie de aproape un deceniu, pentru ca aici am cunoscut luxul inecat in haos si pentru ca de aici se uita si Ivanul meu de plus pe geamul din camera, pentru ca geamul e langa podea, micut cat el, de nici 30 de cm.

Detalii stranse in cateva zile, din putinele minute cu care m-am desfatat in aerul inghetat de afara! detalii care m-au facut sa spun, cu voce tare pe strada, captand astfel ura catorva oameni: “rahat in Bucurestiul asta!”. Am spus asta pentru ca: desi am facut drumul de la gara pana la casa, de atatea ori, m-am ratacita in spatiu, nu e greu, dar sunt zapacita, un motiv pentru care nu ies din casa, am baut lapte o zi intreaga, e frig ca naiba si vreau sa ma scald intr-o baie de soare cald, am facut dus de doua ori cu apa rece, prima data nu stiam ca e stricata centrala si a doua oara era nervos dusul pe mine…

Mi-am inecat chipul intr-un tablou imens cu Tutankamon, pe care as vrea sa-l iau acasa, am lustruit podeaua incercand sa imi dezmortesc oasele, am probat o rochie care ma arata a domnisoara si as vrea sa mi-o insusesc, am dormit intr-un pat mare in care incapeau toate visele mele, am stat singura de dimineata pana seara scriind aberatii si citind universul (am pus mana pe Univers, o carte fascinanta care cantareste mai bine de 4 kilograme, deci universul e cam micut, cel putin fata de al meu), am uitat la ce poarta sa intru iar, creca pentru a mia oara, si a trebuit sa ma intorc din drum, am mancat zacusca trei zile la rand si am uitat sa comunic, am impartit aproape in fiecare seara cate o tigara cu unu care seama cu tipul din Despicable Me, din simplul motiv ca ii era lene sa isi aprinda el una singur, am mancat prajituri dintr-o lingura cu Cristina, mi-am pierdut interesul pentru unu care cica insemna ceva enorm pentru mine, mi-am dat seama unde imi incepe viata, am mancat o tranta de ma dor si acum oasele, am urcat scari de interior interminabile, care duc in rai si-n iad, am fost la karaoke si am plans de rau ce canta una, l-am injurat pe George a lu’ Popescu ca mi-a aruncat cu un bulgare peste cap si mi-a zdruncinat creierii, am baut vin cu rom si nu m-am imbatat, am cules zambete de pe fata unui om sinistru, am fost la subsol de 4 ori sa caut masina de spalat si n-am gasit-o nici acuma, l-am injurat pe George ala micu’ ca s-a imbatat, am stat cu Elena pana dimineata si am impartit un pachet de Dunhill, am vazut-o visandu-se stewardesa, am stat cu Alina suparata pentru ca viata e grea, l-am alintat pe Ivan in somn si am facut o groaza de chestii pe care din pacate nu mi le mai amintesc pentru ca memoria e prea scurta si mereu face loc lucrurilor noi si cu toate astea m-am plictisit de moarte… am obosit de tot, nimic nu mai e fascinant, de aici imi schimb iar viata.

Dar de aici, de pe ultima suta de metri, ma inarmez cu multa speranta si cu gand de telescop ca sa privesc cerul, noaptea alaturi de tine, astept sa vine o namila de autocar sa ma cutreiere pe autostrazi si de ce nu, vara, sa pot sa-mi vad de viata mea… sa simt sfarsitul pe o plaja cu miros de ulei pe piele, care se absoarbe la mangaieri exotice, aruncate in graba…

Deci, povestile de iarna din Bucuresti par sa aiba cam acelasi farmec.

 

FacebookTwitterGoogle+

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>